Rămâi conectat

Actualitate

Superstiții, obiceiuri și tradiții în Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare | blajinfo.ro

Publicat

în

Cele mai vechi superstiții, obiceiuri și tradiții în Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare, din lumea satului românesc | blaj info.ro

Este săptămâna când credincioșii se pregătesc să primească lumina Învierii, este săptămâna presărată cu frumoase rânduieli şi obiceiuri străvechi, care trebuie ţinute din Duminica Floriilor – momentul intrării lui Iisus în Ierusalim – şi până la învierea Sa și chiar în zilele de Paști.

Este o săptămână sfânta, binecuvântată, în care postul trebuie ținut strict și pregătirile de Paște făcute ca la carte.

 Obiceiuri în Săptămâna Mare

-se face curățenie generală în gospodării, se mătură curțile, șurile sunt curățate de gunoaie, se repară prin curte gardurile, anexele, șanțurile sunt curățate de nămol și se adâncesc, se dau pomii cu var alb (tulpina pomilor fructiferi –aproximativ 50-70 cm).

 -de asemenea casele trebuie să strălucească de curățenie, (altfel ele te blestemă dacă prind Paștile neprimenite).

-în prima zi a Săptămânii Mari –se scot hainele la aerisit,

-până miercuri, inclusiv sunt permise muncile în câmp (săpat, curățat pomi, semănat), după această zi toți membrii familiei se ajută între ei la treburile gospodărești. Până în această zi femeile trebuie (trebuiau ) să termine torsul din furcă, de frică să nu fie pedepsite de Joimăriță (o femeie fioroasă care pedepsea femeile leneșe pe parcursul anului. Uneltele de tortură ale Joimăriței erau: căldura, oala cu jăratec, ardea degetele femeilor leneșe. Joimărița era, la origini, o zeitate a morții care supraveghea focurile din Joia Mare, treptat devenind un personaj justițiar care pedepsea lenea.Tradiții în Săptămâna Mare

-în Oltenia copii merg la colindat, aceștia sunt răsplătiți cu ouă pentru a fi vopsite. Colindatul cu câlții-mâții (o formă de satirizare a femeilor care nu au terminat de tors), este un colind ce avertizează pedepsele Joimăriței.

„Câlţii-Mâţii,

Toarce câlţii!

Ori i-ai tors,

Ori i-ai ros. (…)

Să te-nduri şi să ne dai

Cele ouă-ncondeiete.”

-cenușa din sobă de la focul din miercurea mare este bună de aruncat pe straturi (rol de protejare împotriva dăunătorilor),

Joia Mare-Joia Patimilor- Joimărița – Joia Neagră

-în Joia Mare (ultima zi din post când se mai pomenesc cei decedați (se fac slujbe dedicate morților). În această zi fiecare familie care are rude decedate merge la biserică ducând diferite pomeni care constau în colaci, vin, dulciuri pe care le împart cu cei din biserică pentru sufletul celor adormiți.

-Se mai spune că în noaptea premergătoare Joii Mari, sau în dimineața acestei zile se deschid mormintele și sufletele morților se întorc la casele lor. Pentru a întâmpina aceste suflete se aprindeau focuri prin curți, sau în cimitire, (crezându-se că ei se încălzesc la aceste focuri). (Vezi înhumarea precreștină din Vinerea Mare –focurile fiind ruguri funerare).

Peste an se mai fac focuri ritualice de Mucenici, de Lăsatul Secului, de Sân Gheorghe sau de Sânzâiene (acestea se fac din plante cu virtuți magice –alun, tei, boz). În jurul focurilor se așeazau scaune pentru sufletele morților ce aveau să sosească și se dădea de pomană copiilor. Acest obicei se mai păstrează în zona montană a Bucovinei (Moldovița, Paltin, Argel, Vama, Brodina).

 -În Joia Mare se prepară cele mai importante copturi pascale: pasca, cozonacii cu mac și nucă. Pasca cea mai importantă coptură rituală a Paștelui, se face din făină de grâu de cea mai bună calitate, cernută prin sită deasă, și are, cel mai adesea, forma rotundă.

-în unele locuri (din lumea satului) cojile ouălor folosite la pască se adunau cu grijă într-un vas de ceramică iar în Sâmbăta Paștelui se aruncau pe o apă curgătoare crezându-se că, astfel, găinile și puii aveau să fie păziți de uliu peste vară. Se mai credea că, în felul acesta, se dădea de știre Blajinilor – popor mitic care trăia sub pământ – că se apropie cea mai mare sărbătoare a creștinilor.

-în Joia Mare se vopsesc sau/ și încondeiază ouăle, culoarea recomandată și cel mai des folosită –roșu-culoarea reprezentând sângele Mântuitorului. În unele zone ale țării această operațiune are loc în Sâmbăta Paștelui, în niciun caz în Vinerea Mare. În Vinerea Mare se spune că nu se face nimic pentru spor, deoarece nu rodeşte, pentru că Hristos a murit. Or, oul este un simbol al rodirii perpetue şi al formei rotunde aproape perfecte.
Ouăle roşii simbolizează Învierea au rolul de a ţine răul la distanţă. S-ar zice, în vechea tradiţie, că aruncarea, la întâmplare sau la gunoi, a cojilor de ouă roşii este interzisă. Acestea se aruncă într-o apă curgătoare, anunţându-se astfel că, la o săptămână după Paştele creştinilor, va veni şi Paştele blajinilor. În anumite regiuni ale ţării, ouăle roşii sau cojile lor se folosesc şi ca simbol al fertilităţii şi, din această cauză, se pun la rădăcina pomilor fructiferi sau a florilor.

-ouăle se vopseau (probabil și acum în unele case) cu coji de ceapă, cu sunătoare, flori de tei, levănțică.

-ouăle colorate în alte culori (galben, verde, albastru) vestesc bucuria primăverii.

.-ouăle închistrite sunt simbolul Mântuitorului, care a ieșit din mormânt și a înviat, precum puiul din găoace.

– În Bucovina (și nu numai) ele se numesc si „oua muncite”, dedicând strădania de a le face frumoase patimilor pe care le-a suferit Hristos pentru lume.
-tehnica diferă în funcție de zonă, timp, creatorul popular. Cea mai răspândită și mai renumită tradiție a încondeiatului ouălor este în Bucovina.

-Mai întâi, aici se încondeiau ouă crude, apoi fierte, iar azi se închistresc ouă golite de conținut. Instrumentul cu care se „scriu” ouăle se numește chișită (un vârf ascuțit de tablă de aramă, fixat într-o măciulie a unui băț plat).
Tehnicile sunt diferite. Cea mai apropiată de tradiție este încondeierea prin acoperirea succesivă cu ceară, apoi scufundarea oului în diferite băi de vopsea: întâi galben, apoi roșu, verde, albastru, negru.
-în ornarea ouălor se folosesc motive geometrice, fitomorfe sau zoomorfe. Dintre ele amintim romburi, triunghiuri, zig- zag-uri, puncte, frunza de stejar, bradul, floarea de măceș, grâul, coarnele berbecului, pestele, cerbul (coarnele cerbului), steaua magilor, cărarea (calea) rătăcită, cârligul ciobanului, crucea Paștelui, etc. Mai nou se întâlnesc icoane pictate pe oua sau în interiorul oului. Tot un motiv tradițional îl constituie încondeierea cu încrețeli (motive ornamentale) de pe cămășile populare.
Se mai întâlnesc și alte motive: șarpele, grebla, furca, ciuboțica cucului, hora, cloșca cu pui, coada rândunicii, laba găștei, colțul porcului, strugurele, cireșica, floarea păștii, fierul plugului, cheptenul, frâul, ferestruica, etc., prezente, mai nou, în zona Branului, Vrancea, Oltenia.
În cultura populară actuală, ouăle închistrite sunt, mai mult, obiecte de artă.
Câteva explicații ale unor simboluri folosite la încondeiat

linia dreaptă verticală = viața;
linia dreaptă orizontală = moartea;
linia dublă dreaptă = eternitatea;
linia cu dreptunghiuri = gândirea și cunoașterea;
linia ușor ondulată = apa, purificarea;
spirala = timpul, eternitatea;
dublă spirală = legătura dintre viață și moarte.

Cele mai întâlnite motive la încondeiere:

Crucea – semnul creștinătății,

Crucea Paștelui – crucea cu care creștinii împodobesc pasca pe care o duc la biserică, în noaptea Învierii,

Crucea românească și crucea rusească sau crucea moldovenească – este reprezentată printr-o cruce cu alte cruciulițe la capete;

Steaua – este un motiv răspândit, întâlnit în Bucovina și în vechiul Regat,

Regnul animal: albina, broasca, șarpele, mielul;

Motive vegetale: frunza bradului, garoafa, spicul grâulu;

Unelte casnice și de câmp: grebla, lopata, fierul plugului;

Ornamente industriale, motive luate din industria casnică: clinul ce se formează la croirea cămeșilor.
Legenda care explică de ce se înroșesc ouăle de Paști. Se spune că Maica Domnului venise să-și plângă fiul răstignit, aceasta a așezat coșul cu ouă lângă cruce, acestea înroșindu-se de sângele scurs de la rănile lui Iisus. Atunci Domnul a spus:
„De acum înainte să faceți și voi ouă roșii și împestrițate întru aducere aminte de răstignirea mea, după cum am făcut și eu astăzi”.
Culoarea roșie reprezentând focul cu puterea purificatoare dar și sângele lui Iisus pentru mântuire.
-din Joia Mare până în Joia Săptămânii Luminate femeile nu au voie să spele haine,

-în această zi nu este bine să dormi, de vei dormi în această zi vei lenevi tot anul (lenea este unul din cele mai mari păcate),

-în această zi are loc Denia celor 12 Evanghelii,

– în credinţa populară, cei care ţin post din Joia Mare şi până în Paşti vor fi înştiinţaţi de moartea lor cu trei zile înainte de a trece în lumea cealaltă.

Obiceiuri, tradiții și supertiții în Vinerea Mare

Vinerea Mare – în Bucovina denumită și Vinerea Paștilor, Vinerea Neagră, Vinerea Seacă sau Vinerea Mare.

Este ziua în care Iisus a fost răstignit și a murit pe cruce pentru răscumpărarea neamului omenesc de sub jugul păcatului strămoșesc. În această zi se ține post negru, este interzis să faci copturi. Există credința că dacă cineva se încumetă a coace în această zi face mare păcat și va fi în mare pericol de boală, iar coptura nu este mâncată nici de pești, Femeile care coc în această zi se spune că ard mâinile Maicii Domnului. Iar cine ține post negru va fi ferit de boli tot anul și va avea belșug în toate.

În dimineața Vinerii Mari, oamenii alergau desculți prin rouă, înainte de răsăritul soarelui, pentru a fi sănătoși tot restul anului (Bucovina și Maramureș).

Sâmbăta Mare

Ultima zi a Săptămânii Patimilor, cunoscută drept Sâmbata Mare, este ziua în care creştinii ortodocşi prăznuiesc îngroparea trupească a Mântuitorului Iisus Hristos şi pogorârea în iad, prin care neamul nostru fiind chemat din stricăciune a fost mutat spre viaţa veşnică. Sâmbăta cea mare este deci ziua tăcerii adânci dinaintea Învierii, în care Hristos sfărâmă moartea în iad şi cheamă la înviere întreaga umanitate.

 În Sâmbăta Mare, gospodinele fac ultimele pregătiri pentru masa de Paşti. Vopsesc ouăle, în cazul în care nu au făcut acest lucru în Joia Mare, pregătesc cozonacii şi pasca, drobul şi friptura de miel. Deretică prin casă şi pregătesc pentru întreaga familie hainele curate pe care le vor îmbrăca la slujba de Înviere.

Lumina Învierii

 Seara lumea porneşte în linişte spre biserică, pe drum se vorbeşte în şoaptă, iar la slujba de Înviere toată lumea stă şi ascultă cu mare evlavie. La miezul nopții, preotul cheamă credincioșii să ia lumină, spunând: “veniți sa luați Lumină!”. Aceştia aprind lumânări şi transmit, mai departe, lumina, până când toată lumea are lumânările aprinse în mână.

După ce iau lumina, oamenii merg în cimitir la căpătâiul morţilor familiei şi aprind şi acolo lumânări, ca şi cei trecuţi dincolo să ştie că a venit Învierea Domnului. Lor li se dă de pomană şi în ziua de Înviere, dar şi peste o săptămână, când e Paştele Morţilor. Sămbata și duminica se transmit cele mai frumoase urări, felicitări  și mesaje de Paște fericit care pot fi transmise prin SMS.

La plecarea spre casă, fiecare credincios este bine să ducă în căminul său lumânarea aprinsă la Înviere. Aceasta simbolizează Lumina Învierii Domnului Hristos.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Actualitate

Tânăr de 20 de ani din Blaj cercetat de polițiști, după ce a fost depistat în timp ce conducea cu permisul suspendat, pe strada Clujului

Publicat

în

Luni, 15 aprilie 2024, în jurul orei 20.30, polițiștii rutieri din Blaj au depistat un tânăr de 20 de ani, din Blaj, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Clujului din Blaj, având dreptul de a conduce autovehicule suspendat.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere cu permisul suspendat.

FOTO: ARHIVĂ

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Actualitate

Notarul din Târnăveni, care a încercat să omoare o femeie din Blaj, trimis în judecată pentru tentativă de omor și lipsire de libertate

Publicat

în

Notarul public din Târnăveni, care a încercat să omoare o femeie de 38 de ani, din Blaj, a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor și lipsire de libertate în mod ilegal. Claudiu Liviu M. se află în arest preventiv din 9 decembrie 2023, data când a avut loc agresiunea. Dosarul a fost înregistrat în 28 martie 2024 la Curtea de Apel Târgu Mureș.

La 1 aprilie 2024, instanța a prelungit măsura arestării preventive a inculpatului. Procesul va începe în 13 mai 2024, când se va analiza legalitatea administrării probatoriului de către un magistrat de cameră preliminară. Victima tentativei de omor a fost internată la ATI timp de opt zile, necesitând în total 50 de zile de îngrijiri medicale.

Victima, mamă a doi copii, a relatat, după externarea din spital, agonia prin care a trecut, ea precizând că în mașină a fost înjunghiată în sânul stâng, apoi, după ce a încercat să fugă, a fost lovită cu cuţitul de trei-patru ori în abdomen, ulterior de două ori în plămâni, iar în timp ce se apăra i-au fost tăiate patru degete de la o mână, suferind şi alte răni.

Ea a spus că erau despărţiţi de câteva luni şi că, în seara de 9 decembrie, agresorul a insistat să o întâlnească, la Blaj, sub pretextul că ar dori să îi ofere un cadou. Luptându-se cu agresorul, femeia (Cristina) a prins lama cuţitului cu mâna stângă, rănindu-se grav la patru degete, după care a reuşit să fugă.

„Am reuşit să scap, dar m-a prins de palton, mi-a pus piedică şi am căzut în genunchi. În momentul acela, primul cuţit a fost în plămânul stâng, al doilea a fost în plămânul drept şi pe lângă alea mai am 4 – 5 plăgi. Asta se întâmpla lângă Blaj. (…) M-am speriat şi mi-am pierdut un pic cunoştinţa. Atunci m-a băgat în maşină”, a relatat femeia.

„M-a plimbat cu mașina 3 ore și, așteptând să mor, mă întreba de ce nu mai mor odată. I-a sunat telefonul, era mama lui. Mama lui a auzit că eu strig și l-a întrebat ce s-a întâmplat, de ce e agitat, și el i-a zis «nu s-a întâmplat nimic, am fost până la Blaj la Cristina și i-am dat o palmă că a devenit foarte irascibilă». După aceea m-a dus la râul Mureș și a zis către mine «știi să înoți? Hai, dă-te jos din mașină să vezi dacă știi să înoți»”, a mai spus victima notarului.

• Salvată de doi polițiști

Bărbatul ar fi mers în mașină cu victima mai mulți kilometri până când a oprit aproape de o cale ferată, în județul Mureș, trecând pe lângă două echipaje de poliţie, apoi a scos un cutter. „A zis că «nu pot să fiu prins de poliţie, eu nu pot să fac puşcărie, imediat o să vină trenul».

Nu ştia ce să facă, să mă arunce şi pe mine la tren sau să se arunce numai el. (…) Imediat au venit două patrule de poliţie, prima s-a oprit în faţa uşii unde eram eu, iar el, speriindu-se, a dat să fugă şi l-au imobilizat. Atunci l-au încătuşat, eu strigam să cheme salvarea că sunt înjunghiată. De acolo am fost pusă în salvare, am ajuns la spital”, a mai spus aceasta. Victima a fost, practic, salvată de la moarte de către polițiști.

„Nu s-a supus imediat solicitărilor, iar polițiștii s-au poziționat pentru a putea efectua foc, în situația în care agresorul i-ar fi atacat cu o armă albă. În final, șoferul a ridicat mâinile deasupra capului și a ieșit din autoturism. A fost imediat imobilizat prin încătușare. Apoi polițiștii i-au acordat primul ajutor victimei care prezenta mai multe plăgi prin înjunghiere, fiind într-o stare foarte gravă.

Din fericire, la sosirea echipajului, a putut să fie menținută în viață și ulterior a intrat direct în operație”, au susținut, ulterior, reprezentanții Sindicatului Europol, care au relatat modul de intervenție al oamenilor legii.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Actualitate

Bărbat din Blaj reținut de polițiști, după ce și-a amenințat fosta parteneră de viață cu acte de violență

Publicat

în

Duminică, 7 aprilie 2024, polițiștii de ordine publică din Blaj au fost sesizați, de către o femeie de 33 de ani, din Municipiu, cu privire la faptul că a fost amenințată de fostul partener de viață.

Din primele cercetări efectuate de polițiști, a rezultat că, în seara aceleiași zile, în jurul orei 21.50, pe fondul unor neînțelegeri, bărbatul ar fi contactat-o, telefonic, pe femeie și i-ar fi adresat amenințări, iar ulterior s-ar fi deplasat la locuința acesteia, unde ar fi continuat să o amenințe cu acte de violență.

Față de bărbat, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, prin care i-a fost interzis să se apropie de fosta sa parteneră și a fost întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare.

Ulterior, acesta a fost reținut, pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de azi, 8 aprilie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, pentru dispunerea măsurilor legale.

Cercetările sunt continuate.

FOTO: ARHIVĂ

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj