Acasă » Actualitate » Sâmbătă, 27 mai 2017: Colegiul Național I.M. Clain va fi gazda evenimentului „Oameni ai Unirii, Oameni ai Blajului”

Sâmbătă, 27 mai 2017: Colegiul Național I.M. Clain va fi gazda evenimentului „Oameni ai Unirii, Oameni ai Blajului”

Publicat în 22.05.2017 la ora 11:32

Sâmbătă, 27 mai 2017, de la ora 21:00 are loc proiecția de arhivă și dans pe verticală se vor îmbina pe clădirea Colegiului I.M. Clain, în spectacolul Blaj Vertical – Oameni ai Unirii, propus de Anca Berlogea împreună cu membrii Xtreme Project. De la teroarea comunistă, înapoi la momentul fericit al Marii Uniri, va fi o călătorie în timp cu imagini unice ale Blajului și ale Unirii, interpretată prin dans pe verticală de Doru Mois și Alina Christiana.

Doru Mois este un acrobat de excepție, fondatorul Xtreme Project și al asociației AcrobatiKa, cunoscut pentru spectacolele susținute în străinătate și în România, în festivaluri de anvergură din București, Sibiu și Alba Iulia. Anca Berlogea, regizor, a realizat mai multe proiecte de teatru și film dedicate memoriei rezistenței prin credință, prezentate în România, Franța, Spania, Belgia și Elveția.

Evenimentul este dedicat memoriei cardinalului Iuliu Hossu, cel care a citit proclamația Unirii și a dus mai apoi la București documentul care consfințea unirea tuturor românilor trecut la cele veșnice în 28 mai 1970.

Publicul va putea vedea pentru prima oară și imagini inedite, filmate în Blaj începând cu 1936 și până în 1973, aflate în Arhiva Națională de Film. Povestea României, a Blajului, a cardinalului Iuliu Hossu, se va derula înapoi, ca un dans prin care, în toate perioadele, a fost celebrată Marea Adunare de pe Câmpia Libertății. De la moarte, la viață, de la sfârșit, înapoi la început,  de la epuizare la explozie de energie: De la teroarea comunistă, înapoi la momentul fericit al Marii Uniri.

Momentul de spectacol acrobatic va fi precedat sâmbătă, 27 mai, la Institutul teologic din Blaj, de o incursiune teatrală în perioada comunistă în care spectatorii vor deveni actori în „Epoca de aur – lecție de manipulare și rezistență”. Spectacolul unic invită la un parcurs prin trecut, unde fiecare va putea redescoperi mecanismele manipulării sau forța rezistentei prin credință, avându-i ca model și călăuze pe cardinalul Iuliu Hossu și ceilalți episcopi martiri. Un parcurs propus de regizorul Anca Berlogea, în colaborare cu actrița Mihaela Sirbu și cu Maricica Ladaru, păpușar-ventriloc și cu studenți și elevi din Blaj, București și Cluj.

Spectacolul de teatru imersiv va fi pentru câte doi spectatori deodată și traseul va putea fi parcurs de la ora 14:00 si pâna la ora 17:00, cu intrare din 10 în 10 min. Intrarea liberă în limita timpului disponibil.

Eveniment produs de Signis România în parteneriat cu Liceul teologic greco-catolic Sfântul Vasile cel Mare, Institutul teologic greco-catolic Blaj, Caritas Blaj, Arhiva Națională de Film, MaxMedia, Asociația Acrobatika, Colegiul I.M.Clain și Primăria Blaj. Finanțator Fundația Renovabis, Germania.

Acest articol a fost citit de: 337 ori

Sâmbătă, 27 mai 2017: Colegiul Național I.M. Clain va fi gazda evenimentului „Oameni ai Unirii, Oameni ai Blajului”
5 (100%) 1 vote

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.