Acasă » Actualitate » S-a dat startul celei de-a X-a ediții a „Sărbătorii Mierii” de la Blaj

S-a dat startul celei de-a X-a ediții a „Sărbătorii Mierii” de la Blaj

Publicat în 25.03.2017 la ora 11:53

Ce-a de-a X-a ediție a „Sărbătorii Mierii”, eveniment devenit o tradiție, organizat de Apidava Blaj, Primăria şi Consiliul Local Blaj, Consiliul Judeţean Alba şi Asociația Apis Târnave Blaj, a debutat astăzi, 25 martie 2017. Pentru două zile, ”Mica Romă” se transformă pentru două zile în Centrul apiculturii românești.

În acest an ”Sărbătoarea Mierii” vine cu numeroase noutăţi şi surprize dulci, sobrietatea conferinţelor pe teme de miere fiind însoţită de veselia şi farmecul pe care îl oferă programele speciale pentru tineret şi cei mici şi atmosfera de târg de primăvară. Deschiderea oficială a târgului apicol va avea loc sâmbătă, 25 martie, la ora 10.00, pe scena amplasată în Piaţa 1848, locul care va găzdui marea majoritate a manifestărilor.

Organizatorii au pregătit un program special în acest an, care să vină în întâmpinarea tuturor celor care vor vizita cel mai mare târg apicol din România. De asemenea, autorităţile locale au pregătit oraşul pentru ca acesta să-şi întâmpine oaspeţii cu „braţele deschise” iar şederea să fie plăcută la manifestarea care dă startul evenimentelor în aer liber din Blaj.

Pentru organizarea „Sărbătorii Mierii” 2017, Consiliul Local Blaj a alocat, din bugetul local, suma de 25.000 de lei. Pentru buna desfăşurare a evenimentului, în zona acestuia, vor fi instituite restricţii de circulaţie, valabile în perioada 25 martie – 26 martie. Astfel, circulaţia rutieră a autovehiculelor va fi interzisă, în această perioadă, pe străzile Piaţa 1848, Astra, Timotei Cipariu, Petru Pavel Aron şi Mitropolit Vancea.

„Sărbătoarea Mierii” va avea cele trei secţiuni consacrate: târgul cu vânzare pentru produse apicole, miere și produse apiterapeutice, produse tradiționale românești sau certificate ecologic, secțiunea de comunicări științifice și business şi programul artistic.

Vor fi organizate conferinţe pe teme apicole, susţinute atât de lectori din România, cât şi din alte ţări (Irlanda, Polonia, Turcia), precum şi o secţiune „business to business”, sâmbătă de la ora 15.00. În această zonă, va putea fi vizionată şi o inedită expoziţie de pictură pe teme apicole, la care vor putea fi admirate lucrări aduse de producătorii japonezi, precum şi realizate de cei mai talentaţi copii din Blaj.

Pe parcursul celor două zile, pe scena amplasată în Piaţa 1848, vor avea loc numeroase concursuri pentru apicultori, vor fi acordate premii copiilor prezenţi, organizatorii pregătind şi surprize pentru doamnele şi domnişoarele participante, într-o lună, martie, în care, în întreaga lume, sunt sărbătorite femeile.

Cei mici vor avea parte de multe suprize dulci, oferite de compania Lyson (Polonia), Sponsor Platinum al „Sărbătorii Mierii”, care aduce la Blaj un mini „honey truck”, cu îngheţată, dulciuri, premii şi cadouri pt copii. De altfel, ziua de duminică este rezervată, tradiţional, copiilor, la ora 12.00 fiind organizat spectacolul pentru cei mici.

Sâmbătă, 25 martie, în cursul serii, va avea loc şi spectacolul în aer liber, pentru tineret. De la ora 18.30, vor susţine recitaluri Ravy, The Boulevard, Gina Pop şi, capul de afiş al spectacolului, Mihail.

În acest an, pentru a treia oară în istoria „Sărbătorii Mierii”, va fi organizat concursul pentru desemnarea noii Miss „Regina Mierii”. Aceasta este aleasă odată la patru ani, similar cu perioada desemnării Reginei Matcă într-un stup de albine.

Program Sărbătoarea Mierii 2017:

Sâmbătă, 25 martie

Ora 10.00 – Deschiderea oficială a târgului

Ora 10.30 – Conferințe pentru apicultori

Ora 12.00 – Concurs ”Apicultorul meseriaș”

Ora 13.00 – Spectacol folcloric

Ora 14.00 – Tombola albinuțelor

Ora 15.00 – Tombola dulcofruct

Ora 18.30 – CONCERT live

Duminică, 26 martie

Ora 10.00 – Târg de miere

Ora 12.00 – Spectacol copii

Acest articol a fost citit de: 493 ori

S-a dat startul celei de-a X-a ediții a „Sărbătorii Mierii” de la Blaj
5 (100%) 1 vote

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.