Rămâi conectat

Învățământ-Cultură

Oaspeţi polonezi la Şcoala „Toma Cocişiu” din Blaj

Publicat

în

oaspeti poloneziȘcoala blăjeană „Toma Cocișiu” a fost vizitată recent de o delegație de elevi și profesori din Polonia. Asta după ce, în octombrie 2015, echipa de majorete a şcolii – „Crystal Team” a fost invitată la o școală din Polonia la lansarea campaniei europene „Salvați albinele”.

Școala se numește „Skola Bolecina”, fiind din localitatea Sulkowice. Cu acest prilej, între elevii și dascălii din cele două ţări s-a legat o frumoasă prietenie, ulterior instituţiile încheind un parteneriat. În martie 2016 a venit rândul școlii din “Mica Romă” să invite școala din Polonia la un schimb de experiență. Polonezii au răspuns invitației, participând și la programul dedicat copiilor din cadrul „Festivalului mierii”, cu o suită de dansuri populare din ţara de origine. După cum ne-a informat prof. Mona-Carmen Cârnaţ, vizita delegației poloneze a fost un moment festiv pentru școala blăjeană. După primirea făcută de elevi îmbrăcați în port național românesc, directoarea Alina Maria Dulău le-a adresat oaspeţilor un cuvânt de bun venit. Delegația străină a fost condusă apoi în clădirea Şcolii “Toma Cocişiu”, dotările găsite aici impresionându-i pe cei veniţi de pe meleaguri străine. Activitățile au continuat în Sala multifuncțională, unde a avut loc un schimb de experiență între dascălii celor două școli (pe teme privind educația) și între directori (pe teme de management). Elevii au socializat în engleză și au desfășurat jocuri distractive în curtea școlii. Cei români au pregătit un spectacol artistic în cinstea oaspeților. N-a lipsit din cadrul lui dansul popular, elevii clasei a IV-a B animând atmosfera printr-o reprezentaţie reuşită, vizitatorii savurând jocul şi frumusețea costumelor tradiționale, ei fiind invitați să danseze cu gazdele. După ce musafirii au petrecut câteva ore în școală, s-a trecut la vizitarea Blajului. La plecare oaspeții au apreciat modul cum au fost trataţi, costumele populare şi faptul că românii își prețuiesc istoria. Despărțirea s-a făcut cu promisiunea că parteneriatul va continua.

Ioan Adrian POPA

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Învățământ-Cultură

Echipa ZAZEN, a Colegiului Național „Inochentie Micu Clain” Blaj, calificare la faza națională a Maratonului Pentru Educație Antreprenorială

Publicat

în

Echipa ZAZEN, aparținând Colegiului Național „Inochentie Micu Clain” Blaj, a ocupat locul I la faza județeană a Maratonului Pentru Educație Antreprenorială și s-a calificat la faza națională.

„Bucurie mare! Astăzi, echipa ZAZEN, care a reprezentat școala noastră la Maratonul Pentru Educație Antreprenorială, a câștigat locul I la etapa județeană și s-a calificat la etapa națională. Rețeta succesului: copii cu real talent pentru antreprenoriat (Marian Pintilie, Rareș Morariu, Vlad Cîmpean și Andrei Stroia), un coordonator dedicat, cu nesfârșite resurse de energie (prof. Diana Aftenie), un mentor motivat și motivant (dna. Alina Hărăguș) și un plan de afaceri inovativ și foarte racordat la realitate. Felicitări tuturor și succes la etapa națională!”, au transmis reprezentanții Colegiului Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Elevii Liceului Teologic Greco-Catolic „Sfântul Vasile cel Mare”, două premii „Școala Ardeleană” în educație

Publicat

în

Elevii Liceului Teologic Greco-Catolic „Sfântul Vasile cel Mare”, Hrișcă Paul Mihai și Cozac Eta Florina, care au obținut performanțe școlare la Olimpiada Națională de Religie în anul școlar 2022-2023, premiul al III-lea, având ca profesori îndrumători pe Avram Rodica (Sora Luminița) și Gherman Alexandru-Paul, au fost premiați aseară în cadrul evenimentului Premiile „Școala Ardeleană” în educație – Gala Performerilor, organizat de Consiliului Județean Alba, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Alba.

Prezența Preasfinției Sale Cristian Crișan, Episcop auxiliar de Alba- Iulia și Făgăraș la acest eveniment deosebit la nivelul județului a reprezentat o recunoaștere a muncii elevilor, cadrelor didactice și implicarea părinților.

Felicitări și mulțumiri organizatorilor care an de an răsplătesc excelența, elevilor care obținut rezultate foarte bune și profesorilor care susțin și încurajează performanța!

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Echipa de robotică „RUBIX”, a Colegiului Național „Inochentie Micu Clain” Blaj, locul III la Competiția națională de robotică „First Tech Challenge România”

Publicat

în

Echipa de robotică RUBIX a obținut locul trei la cea mai importantă categorie de premii, Inspire Award, la Competiția națională de robotică First Tech Challenge România – Turneul Ligii #2 Cluj-Napoca.

Echipa Colegiului Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj s-a calificat la etapa națională din 22-24 martie din Iași.

Competiția s-a desfășurat în perioada 8-11 februarie. RUBIX a obținut locul trei din 38 de echipe participante.

„La etapa regională am avut 3 zile pline de entuziasm și de fericire, fiind mândri de parcursul nostru din acest sezon și demonstrând că munca și implicarea aduc în final succesul mult așteptat! Interviurile cu jurații au fost de succes, reușind să îi impresionăm cu robotul nostru, evenimentele organizate excepțional și cu atitudinea noastră în raport cu competiția și cu echipele adversare, confirmarea acestui fapt fiind premiul INSPIRE obținut.” (echipa RUBIX)

Acest premiu se acordă echipei care inspiră cu adevărat valorile First, fiind un ambasador al acestei competiții în comunitatea locală şi nu numai, care deține un robot bine construit şi cu un design inovativ, un portofoliu tehnic de înaltă calitate, interviuri cu alură profesională şi degajată, dar şi membri cu o atitudine pozitivă, toți membrii echipei contribuind la succesul acesteia. Echipa care obține premiul Inspire este un concurent puternic pentru toate celelalte premii ale competiției.

Standul echipei RUBIX a fost foarte căutat și frecventat pe parcursul competiției. S-au jucat multe meciuri de șah, piesele acestuia fiind printate la imprimanta 3D și având forma pieselor inspirată din tematica sezonului, jocuri interactive care pun la încercare gândirea logică și dexteritatea, poșta RUBIX ediția de Valentine’s Day, materiale promoționale create special pentru eveniment, dulciuri și altele.

„Mulțumim tuturor celor care ne-au susținut, mentorilor, sponsorilor, sponsorului nostru principal Star Assembly Sebeș, dar şi conducerii colegiului.” (echipa RUBIX)

Etapa națională se va desfășura în perioada 22-24 martie iar echipa este pregătită să facă eforturi considerabile până atunci pentru a se prezenta exemplar la Iași!

Echipa RUBIX:

Emanuel Todea – liderul echipei
Alex Aldea
Tudor Corbean
George Biriș
Elizabeth-Mary Comandaşu-Soare
Alin Oniga
Cristi Bogdan
Maia Iancu
Anamaria Costea
George Oniga
Bogdan Oargă
Bianca Pripon
Paul Birilă
Mentori: prof. Romanța Ghiță, prof. Alexandra Boboia-Băcilă, prof. Ioan Ghiță.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj