Acasă » Administrație » La Blaj, vară ”fierbinte” în derularea de noi lucrări edilitare: asfalt, rigole, trotuare şi parcări

La Blaj, vară ”fierbinte” în derularea de noi lucrări edilitare: asfalt, rigole, trotuare şi parcări

Publicat în 13.07.2016 la ora 12:00

blaj vara covor asfalticCu gândul la vacanță, ori plecați deja în concedii, blăjenii trebuie să știe că la nivel de administrație locală, capitolul lucrări edilitare, lucrurile înaintează spre dezideratul de a aduce infrastructura rutieră a municipiului la nivelul promis.

Dacă centrul unității administrativ-teritoriale a fost rezolvat din acest punct de vedere, se lucrează acum în Tiur și Mănărade, concomitent cu amenajarea de noi parcări în trei locații din Blaj. Practic, se încheie amenajările prevăzute în amplul proiect de asfaltare post-canalizare, cu valoarea aproximativă de 5.800.000 de lei, prin care 180.000 de metri pătrați din infrastructura rutieră a Blajului beneficiază de covor asfaltic nou, rigole și trotuare și încep lucrările unui nou proiect, multianual, în valoare de 2.500.000 de lei, în urma finalizării căruia 6 străzi din Tiur și 5 din Blaj (parțial Fabricii, I.M. Clain, Horea, Cloșca, Aurel Vlaicu – spre fabrica Bosch) vor avea parte de aceleași modernizări. Iată, la zi, stadiul fiecăreia dintre lucrări: la Mănărade se toarnă covor asfaltic pe o suprafață de 17.000 de metri pătrați, iar începând cu săptămâna viitoare se va proceda la amenajarea acceselor pentru fiecare dintre locuințele de pe tronsoanele reabilitate; la Tiur, pe lângă asfaltarea a 35.000 de metri pătrați se va proceda la amenajarea trotuarelor pe toate străzile vizate, începând cu strada principală. La Blaj, trei noi parcări se amenajează în aceste zile, una de 600 de metri pătrați, la Binale, una de 800 de metri pătrați, pe strada Eroilor, în zona magazinului Ambient și una de 1.200 de metri pătrați, pe strada Iuliu Maniu, în lungul drumului.

Daniela STOIA

Facebook 

Acest articol a fost citit de: 491 ori

La Blaj, vară ”fierbinte” în derularea de noi lucrări edilitare: asfalt, rigole, trotuare şi parcări
Apreciază acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.