Acasă » Administrație » La Blaj se pregăteşte procedura de licitare a lucrărilor de regazonare a Câmpiei Libertăţii

La Blaj se pregăteşte procedura de licitare a lucrărilor de regazonare a Câmpiei Libertăţii

Publicat în 05.07.2017 la ora 12:00

La sfârșitul lunii iulie a anului trecut, Câmpia Libertății din Blaj a intrat într-un amplu proces de ”schimbare la față”, menit să confere obiectivului de importanță națională o ținută corespunzătoare pentru apropiatul centenar al Marii Uniri, pe care îl sărbătorim anul viitor.

Câmpia Libertății nu a mai beneficiat de intervenții capitale din anul 1976. Prin investiția de aproximativ 3,5 milioane de lei, cei 50.400 metri pătrați de teren sunt sistematizați, astăzi fiind vizibile deja aleile carosabile și pietonale. ”După ce au fost oprite pentru a face loc festivalului BlajAlive, lucrările la Câmpia Libertății au fost reluate. Pavajul de piatră a fost executat pe o suprafață de 70%, iar acum se lucrează la împrejmuirile, pasajul și celelalte obiecte din lemn, ce vor fi montate în acest an”, spune primarul Blajului, Gheorghe Valentin Rotar. Potrivit aceleiași surse, până la sfârșitul lunii viitoare se vor încheia și licitațiile pentru regazonarea și irigarea câmpiei, lucrări ce se vor executa în lunile propice, respectiv septembrie-octombrie. ”Lucrările de reabilitare vor fi gata în primăvara anului viitor, când Câmpia Libertății se va prezenta la cel mai înalt nivel, care îmbină istoria cu prezentul, într-un an festiv, în care aniversăm 170 de ani de la Marea Adunare Națională de la Blaj și 100 de ani de la Marea Unire de la Alba Iulia!”, a adăugat edilul.

D. M. S.

Facebook 

Acest articol a fost citit de: 132 ori

La Blaj se pregăteşte procedura de licitare a lucrărilor de regazonare a Câmpiei Libertăţii
5 (100%) 1 vote

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.