Rămâi conectat

Administrație

Ieri, 23 iunie 2016, la Centrul Cultural ”Iacob Mureșianu” din Blaj a avut loc o altfel de ședință de constituire a noului Consiliu Local

Publicat

în

echipa-rotar-constituire-cl-blaj-iun-2016În eleganta sală de spectacole a centrului, cu o capacitate de puțin peste 300 de locuri, au venit să îi fie alături atât edilului cât și consilierilor vechi și noi, cam tot atâția spectatori.

De la partenerii de cursă lungă, respectiv președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, împreună cu vicepreședinții și o serie de consilieri, înalte fețe bisericești, PS Claudiu Episcopul Curiei, Protopop Ovidiu Pop, senatori, primari din comunele învecinate dar și al municipiului Sebeș, la oamenii de afaceri care, prin activitatea lor susțin economia Blajului și a zonei Târnavelor, Wagner Richter – managerul general al Bosch România, Claudiu Necșulescu – președintele companiei Jidvei și mulți alții, împreună cu blăjenii care au ales să asiste de lucrările ședinței.

Cu aceeași ocazie, consilierii aleși și confirmați în funcții au hotărât, prin vot secret, și cine va fi, pentru următorii patru ani, viceprimar al municipiului Blaj. Cu 16 voturi pentru și 3 împotrivă, Livia Mureșan va continua să susțină dezvoltarea urbei, ca adjunct al primarului reales, ducând mai departe ”Echipa lui Rotar”. Cei 19 consilieri ai Blajului sunt: 13 PNL: Livia Mureșan, Dan Nicolae Balu, Eugen Rotaru, Horea Pripon, Claudiu Nicușan, Liviu Basaraba, Ioan Frățilă, Teodora Bălău, Augustin Damian, Alexandru Sideraș, Puiu Moldoveanu, Marcel Iuga, Maria Liliana Popa; 3 PSD: Ioan Sava, Dorin Voina, Mircea Frențiu; 2 ALDE: Silvia Marcu, Laura Staicu; UDMR: Ștefan Vinczeller.

Aflat acum la cel de-al treilea mandat în fruntea Blajului, Gheorghe Valentin Rotar a fost vădit emoționat, atât la momentul solemn al jurământului, cu mâna pe Biblia de la Blaj și pe Constituția României cât și pe tot parcursul discursului ulterior. Iată ce a transmis acesta: ”Prima mulțumire pe care o adresez este pentru toți locuitorii municipiului Blaj, care, pentru a treia dată, mi-au dat această onorantă demnitate, de a le fi administrator al municipiului. Este o mare responsabilitate dar și o mare mândrie, pentru mine și familia mea, copil al Blajului, născut aici. (…) Colegilor din consiliul local doresc să le transmit că trebuie să lăsam deoparte mantia de partid și să lucrăm în interesul Blajului și al blăjenilor. (…) Nu am să admit ca în consiliul local, în primărie, să existe interes politic sau de grup. Fac această atenționare la fiecare început de drum. Nu accept decât interesul blăjenilor, atâta timp cât voi fi primarul lor.”

• Blajul – capitala zonei Târnavelor

În ceea ce privește viitorul administrativ al Blajului, dezvoltarea dorită și modalitățile de a ajunge la obiectivul declarat: Blajul, cel mai dezvoltat oraș de 20.000 de locuitori, din punct de vedere economic, din România, edilul a dezvăluit și strategia lui pentru următorii patru ani, dincolo de ceea ce a promis în campania electorală: ”Urbea noastră se află într-un moment foarte important, favorabil dezvoltării economice, pe care nu trebuie să îl ratăm, pentru a ajunge la un nivel pe care, acum 10-11 ani, nici nu ni-l puteam închipui: Blajul să devină cel mai dezvoltat oraș de 20.000 de locuitori, din punct de vedere economic, din România. Îmi iau acest angajament, să fac tot ce depinde de mine pentru a realiza ceea ce am promis. Un alt punct pe care îl voi dezvolta în următoarea perioadă administrativă, reprezintă asumarea rolului Blajului ca mini-capitală a zonei Târnavelor. Nu vom putea realiza niciodată o dezvoltare economică, socială, culturală, sportivă, la nivelul pe care ni-l dorim dacă nu vom dezvolta, prin noi, întreaga zonă. Începând de la podul Mureș până la marginea județului, spre Sibiu și Mureș, întreg arealul este influențat de dezvoltarea Blajului. Vreau, împreună cu primarii comunelor de aici, cu consiliile lor locale, să facem un front comun. Este o necesitate, pentru că țintele pe care le avem nu pot fi atinse cu o populație de 20.000 de locuitori ci cu una mult mai mare, cu cei 50.000 de locuitori ai zonei Târnavelor”.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Administrație

Vineri, 29 martie 2024, este ultima zi în care blăjenii mai beneficiază de bonificația de 8% la achitarea integrală a impozitului pe clădiri, terenuri şi autoturisme

Publicat

în

Primăria Municipiului Blaj anunţă că vineri, 29 martie 2024, este ultima zi în care persoanele fizice vor mai beneficia de bonificația de 8% la achitarea integrală a impozitului pe clădiri, teren şi auto.

Plățile se pot face la Biroul Impozite şi Taxe din cadrul Primăriei Blaj sau ONLINE pe platforma Servicii Electronice – https://se.primariablaj.ro/infopage/plati.html de pe site-ul Primăriei Blaj și pe www.ghiseul.ro.

La Biroul Impozite şi Taxe din cadrul Primăriei Blaj, plăţile se pot face în zilele de luni, marți, joi și vineri, între orele 08:15-15:15, iar miercurea între orele 08:15-16:30.

Blăjenii (persoane fizice) care îşi vor achita integral impozitul pe clădiri, teren şi auto până vineri, 29 martie 2024, vor primi o bonificaţie de 8%, stabilită prin hotărâre a Consiliului Local Blaj.

Conform legii, impozitul pe clădiri, teren şi auto se plăteşte anual în două rate egale, până la datele scadente de 31 martie şi 30 septembrie 2024.

Impozitele și taxele locale în municipiul Blaj au rămas aceleași ca în anul 2023, la care se adaugă, conform Codului Fiscal, rata inflației din anul anterior. Pentru anul 2023, rata inflaţiei este de 10,40%.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Administrație

La Blaj, pe străzile modernizate a început înlocuirea conductelor de alimentare cu gaze naturale

Publicat

în

În această perioadă se lucrează la schimbarea conductelor de alimentare cu gaze naturale și branșamente pe mai multe străzi din municipiu. Investiția este derulată de Delgaz Grid din bugetul propriu de investiții și este rodul unei foarte bune colaborări între Primăria Blaj și Grupul E.ON România, din care face parte această companie.

Până acum, programul de „înlocuire conductă și branșamente gaze naturale în Municipiul Blaj”, în valoare de 1.467.293,10 lei (cu TVA), s-a derulat pe străzile Pârâului, Arinilor, Gheorghe Magheru și Costache Negri (parțial), iar după efectuarea probelor la branșamente, se reabilitează infrastructura rutieră și pietonală de pe străzile respective. Aceste lucrări la infrastructura rutieră și pietonală vor fi verificate atent de angajații Primăriei și de mine personal.

În prezent, se desfășoară astfel de lucrări pe strada Nicolae Bălcescu (foto), termenul de finalizare fiind 1 aprilie 2024.

Urmează înlocuirea conductelor și branșamentelor de gaze naturale de pe strada Mihail Kogălniceanu, iar termenul de finalizare, cu reabilitarea infrastructurii rutiere și pietonale, este 1 iulie 2024.

În următorii 2 ani, Delgaz Grid va executa, conform planului de investiții, lucrări de înlocuiri conducte și branșamente de gaze naturale pe străzile: Gheorghe Barițiu, Alexandru Borza, Privighetorii, Livezii, Iazului, Merilor, Măceșului, Arțarului, Nucilor, Caisului, Prunului, Șipotului, Dumbravei, Gheorghe Lazăr, Crișan, Clujului, Timotei Cipariu, Andrei Șaguna, Prundului și Parcul Avram Iancu.
Toate aceste lucrări îmbunătățesc infrastructura de utilități publice a Blajului, aducând-o la standardele europene!

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Administrație

Spitalul Municipal Blaj a primit cea mai înaltă categorie de acreditare acordată vreodată unui spital din România

Publicat

în

Spitalul Municipal Blaj a fost încadrat în categoria a II-a de acreditare, cea mai mare categorie de acreditare acordată până în prezent unui spital din România, prin Ordinul Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate (ANMCS) nr. 61/07.03.2024, organism de acreditare a unităților sanitare.

Potrivit legislației naționale în vigoare, sunt 6 categorii de acreditare a spitalelor cu paturi: I – acreditat, II – acreditat cu recomandări, III – acreditat cu rezerve, IV – acreditat cu încredere redusă, V – decizie de prelungire și VI – neacreditat. Categoria a II-a de acreditare reflectă capacitatea managementului spitalului și susținerea autorității tutelare sau a patronatului, pentru a atinge cele mai înalte standarde și, cu toate că au fost depistate unele mici deficiențe, au fost identificate soluțiile și găsite resursele necesare corectării lor, precum și dorința de a se conforma tuturor cerințelor standardelor de acreditare.

Procesul de acreditare la Spitalul Municipal Blaj a avut loc între anii 2020 – 2024, fiind amânat pe perioada pandemiei de COVID-19. Provizoriu, Spitalul Municipal Blaj a fost acreditat anul trecut în categoria a V-a, având termen de 1 an pentru îndeplinirea completă a unuia din cele 24 de standarde de acreditare, în vederea reevaluării și reîncadrării în categoriile de acreditare.

Pe 7 martie 2024, ANMCS a stabilit că Spitalul Municipal Blaj „se reîncadrează din categoria a V-a în categoria a II-a de acreditare «Acreditat cu recomandări»”, emițând Ordinul nr. 61. Prin emiterea acestui ordin, ANMCS a constatat că spitalul din Blaj a îndeplinit integral toate cele 24 de standarde de acreditare, categoria a II-a fiind o recunoaștere a nivelului înalt la care a ajuns unitatea sanitară cu paturi din municipiul de pe Târnavă datorită investițiilor masive efectuate de-a lungul vremii în dotarea cu aparatură, dezvoltarea infrastructurii medicale și a condițiilor hoteliere, precum și pentru eforturile susținute de atragere de noi medici specialiști.

„Pentru Primăria Blaj, obținerea celei mai mari categorii de acreditare acordate vreodată unui spital din România arată că municipiul este pe drumul cel bun, că sănătatea trebuie să rămână o prioritate pentru administrația locală, fapt care obligă la continuarea investițiilor în spitalul din Blaj! Este obiectivul, atât al Primăriei Blaj, cât și al conducerii administrative a spitalului, ca Spitalul Municipal Blaj să devină unul dintre cele mai bune spitale din țară, aflat într-un oraș de 20.000 de locuitori, cu o arie de deservire de 54.000 de pacienți de pe Valea Târnavelor.

Este o realizare importantă a Blajului în sănătate, la care a contribuit mult parteneriatul constant al primăriei cu Spitalul Municipal Blaj, parteneriat care a condus la realizarea unor proiecte majore de dezvoltare a infrastructurii medicale: construirea noului ambulatoriu, realizarea heliportului, îmbunătățirea continuă a condițiilor hoteliere care vizează toate secțiile din spital, achiziționarea de aparatură medicală performantă, acordarea de facilități pentru atragerea de medici specialiști. Investițiile în sănătate vor continua și în perioada imediat următoare, prin realizarea unui proiect de investiții în sistemele informatice și de infrastructură digitală de la spital, cât și prin două proiecte ce vizează eficientizarea energetică atât a clădirii spitalului vechi, cât și a spitalului nou, proiecte aprobate și finanțate prin PNRR în valoare totală de aproximativ 5 milioane de euro.

La aceste proiecte se adaugă sprijinul administrației locale pentru extinderea serviciilor medicale cu noi specialități, atragerea de medici specialiști și personal medical. În final, doresc să mulțumesc managerului, directorului medical, directorului administrativ, asistentei-șefe, întregului personal medical și administrativ de la Spitalul Municipal Blaj, Consiliului de Administrație și Consiliului Local, precum și aparatului de specialitate din Primăria Blaj, ale căror eforturi conjugate au dus la obținerea acestei categorii maxime de acreditare pentru un spital din România și care au făcut ca spitalul din Blaj să fie recunoscut ca unul dintre cele mai bune spitale aflate într-o comunitate de 20.000 de locuitori, lucru cu care ne mândrim”, a spus primarul Blajului, Gheorghe Rotar.

Performanța Spitalului Municipal Blaj este cu atât mai meritorie cu cât, cel puțin deocamdată, în toată țara nu există nici măcar un spital încadrat în categoria I de acreditare (acreditat), iar spitalele din categoria a II-a se pot număra pe degete!

Prin Ordinul nr. 322/2019, ANMCS a instituit obligativitatea tuturor spitalelor să afișeze la intrare și pe site-urile proprii categoria de acreditare în care a fost încadrată unitatea sanitară, respectiv faptul că deocamdată spitalul se află în proces de acreditare, dacă nu a fost încă evaluat în ciclul al II-lea de acreditare.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj