Acasă » Sport » După eșecul de ieri, Campioana României se află în dificultate suferind nu mai puțin de 4 înfrângeri în ultimele 5 jocuri disputate

După eșecul de ieri, Campioana României se află în dificultate suferind nu mai puțin de 4 înfrângeri în ultimele 5 jocuri disputate

Publicat în 12.01.2017 la ora 12:28

Volei Alba Blaj a pierdut seara trecută, în Sala „Transilvania” din Sibiu, cu Dinamo Krasnodar, primul meci intern din actuala ediţie a Ligii Campionilor şi rămâne singura echipă din Grupa B fără punct acumulat, după două partide.

Formaţia din „Mica Romă” a avut momente în care a ţinut aproape de mult mai valoroasa oponentă, însă sentimentul este mai degrabă de dezamăgire întrucât partida împotriva deţinătoarei Cupei CEV era una a „marilor speranţe” într-o grupă extrem de dificilă. Elevele lui Darko Zakoc au încercat, dar au avut perioade de slăbiciune, evident fiind finalul setului patru, când s-au aflat la conducere pe tabelă dar apoi au capotat inexplicabil. Raportul punctelor acumulate în cele aproape două ore de joc, 89-91, arată un echilibru, însă regretele rămân în cazul formaţiei blăjene ce şi-a dorit un rezultat istoric. Din păcate însă, deşi au fost la conducere până spre finalul setului al 4-lea, devenit hotărâtor, reprezentantele României nu au reuşit să relanseze disputa. Dacă ar fi câştigat setul respectiv, Volei Alba Blaj avea asigurat primul punct în Champions League, iar soarta jocului s-ar fi tranşat la „tie-break”!

• Perioadă dificilă…

Campioana României traversează o perioadă deloc fericită, înregistrând în ultimele 5 partide 4 înfrângeri, o situaţie neplăcută cu care Darko Zakoc nu a fost obişnuit pe banca Blajului, să precizăm totuşi, în condiţiile unui program infernal. Începând din luna decembrie, Volei Alba Blaj a avut meciuri pe trei fronturi, Divizia A1, Liga Campionilor şi Supercupa României, dar n-a izbutit să depăşească partidele de foc. Şirul înfrângerilor a debutat cu jocul extern cu CSM Bucureşti, scor 2-3, primul eşec al campioanei în campionatul intern.

A urmat insuccesul de la Moscova, firesc oarecum, în Champions League, dar şi deziluzia trăită la Timişoara, în Supercupa României, când s-a ratat un trofeu intern, împotriva rivalei CSM Tîrgovişte şi acum o nouă înfrângere, cu Dinamo Krasnodar, în Liga Campionilor, jocuri între care s-a intercalat un succes facil în campionat cu Unic Piatra Neamţ.

Şi viitorul se anunţă încărcat, cu meciuri complicate, primul fiind marţi, 17 ianuarie, acasă cu CSM Tîrgovişte, în turul semifinalelor Cupei României. Şi campioana are nevoie ca de aer de un succes pentru a căpăta o infuzie de moral, în perspectiva altor două întâlniri delicate, cu Dinamo Bucureşti (21 ianuarie, în deplasare, Divizia A1) şi Volero Zurich (25 ianuarie, acasă, în Champions League)

• Darko Zakoc: „Cu asemenea greşeli, este greu să învingi Dinamo Krasnodar”

Supărat la finele jocului cu Dinamo Krasnodar, Darko Zakoc a încercat să găsească anumite explicaţii. „Nu am ce să le reproşez fetelor, a fost dorinţă, dar nu a fost suficient. Noi am reuşit în setul al doilea şi partial în primul să jucăm de la egal la egal cu Dinamo Krasnodar. Însă după punctul 20 al seturilor ceva nu este în regulă în jocul nostru. Sunt greşeli ineplicabile la serviciu şi preluare, iar cu asemenea erori la acest nivel, este greu să învingi Dinamo Krasnodar”, a precizat antrenorul Darko Zakoc.

• Sergiu Ştefănescu: „Am avut setul patru în mână”

Sergiu Ştefănescu, preşedintele Blajului a oferit o declaraţie elegantă, însă nu şi-a ascuns dezamăgirea trăită după o confruntare în care prestaţia campioana României a trecut prin multe stări, având o prestaţie fluctuantă, concluzia celor prezenţi fiind că Dinamo Krasnodar a profitat de slăbiciunile oponentei. „Au fost două echipe apropiate valoric, impunându-se echipa ce a avut mai multă încredere în forţele proprii. Setul al 4-lea l-am avut în mână, însă adversarele au avut nervii mai tari şi au întors situaţia. Din păcate, deşi ne-am dorit multe, ne-am ales cu experienţa unui meci în Liga Campionilor şi un set câştigat”, a afirmat Ştefănescu.

Oficialul campioanei susţine că Volei Alba Blaj trebuie să stopeze seria înfrângerilor înregistrate în ultima perioadă. „Este timpul să câştigăm şi noi, pentru că în ultimele două luni s-au înregistrat prea multe eşecuri„, a conchis Ştefănescu, proximul prilej fiind cu CSM Bucureşti, un meci ce capătă presiune suplimentară în acest context.

• Miercurea neagră a României

11 ianuarie 2017 s-a dovedit ziua neagră a voleiului feminin în întrecerile continentale, reprezentantele României pierzând pe linie! Ştiinţa Bacău şi CSM Bucureşti, ambele echipe românești au părăsit Cupa Challenge la volei feminin, fiind eliminate de Bursa BBSK şi Olympiakos Pireu, după un dublu eşec. Una dintre ele, CSM București, era deținătoarea trofeului, dar a spus adio întrecerii europene în optimi, după cel mai scurt traseu posibil, fără a câştiga vreun set.

De asemenea, în Cupa CEV, CSM Tîrgovişte a fost învinsă cu scorul de 3-2, de formaţia ucraineană Khimik Yuzhny, după ce a condus cu 2-0 la seturi.

Acest articol a fost citit de: 97 ori

După eșecul de ieri, Campioana României se află în dificultate suferind nu mai puțin de 4 înfrângeri în ultimele 5 jocuri disputate
Apreciază acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.