Acasă » Sport » Demonstrație de forță și revanșă, după înfrângerea din Supercupa României: Volei Alba Blaj – CSM Tîrgovişte 3-0

Demonstrație de forță și revanșă, după înfrângerea din Supercupa României: Volei Alba Blaj – CSM Tîrgovişte 3-0

Publicat în 13.03.2017 la ora 19:01

Volei Alba Blaj a învins astăzi, în ultima partidă a sezonului regulat, în Sala „Timotei Cipariu”, într-un mod categoric pe CSM Tîrgoviște, scor 3-0 (25-12, 25-21, 25-22), luându-și astfel revanșa în fața rivalei tradiționale, ce i-a „suflat” Supercupa României în decembrie.

Presupusul derby n-a existat decât pe hârtie, partida în sine fiind o nouă demonstrație de forță și valoare a deținătoarei titlului, în compania echipei cu care s-a duelat în ultimele două finale naționale. Volei Alba Blaj a condus în permanență, puține fiind momentele în care oponentele au existat în meci, setul al treilea fiind cel mai echilibrat.

Un succes categoric, în numai 72 de minute, care conferă prima șansă la câștigarea campionatului pentru Volei Alba Blaj ce a strâns 63 de puncte din 66 posibile, aflându-se la 7 „lungimi” de CSM București și 13 (!) puncte de CSM Tîrgoviște.

S-a tras cortina pentru prima parte a campionatului, dominat într-un mod categoric de Volei Alba Blaj, o forță incontestabilă, dovedită și în acest meci.

Primul set a fost unul fără istoric, în care CSM Tîrgoviște, ce nu a contat pe Collar și Ivanof, nu a existat, fiind efectiv demolată, diferențea crescând vertiginos, de la 8-2 la 16-9 și 21-11.

Al doilea set a început mai echilibrat, mergându-se până la 6-6. De aici însă a Blajul a început să domine, existând și un moment tensionat în care Darko Zakoc a primit „avertisment”, la scorul de 10-8. Momentul prielnic al gazdelor s-a simțit pe tabelă, scorul fiind unul categoric, 17-9 sau 21-12. Relaxarea a cuprins tabăra gazdelor, când mai era nevoie de un punct pentru adjudecarea setului, iar CSM-ul a făcut 6 puncte consecutive, apropiindu-se periculos.

Nici în setul al treilea lucrurile nu au stat altfel, Volei Alba Blaj debutând în trombă, dar CSM Tîrgoviște oferea o replică mai aproape de pretenții. Gazdele și-au asigurat un avantaj liniștitor astfel că la al doilea time-out tehnic scorul era în aceleași coordonate: 16-12. Echilibrul s-a păstrat, cu CSM Tîrgoviște apropiată periculos, scorul strângându-se 23-21, moment în care Zakoc a solicitat time-out. S-a ajuns la 3 mingi de meci, prima anulată

A fost o partidă cu însemnătate deosebită pentru ambele pretendente la trofeu, Volei Alba Blaj, invincibilă în 2017 și cu 9 victorii consecutive în Divizia A1 având în faţă tocmai echipa ce i-a administrat ultimul eşec, în decembrie, la Timişoara, când CSM Tîrgovişte şi-a adjudecat Supercupa României.

Volei Alba Blaj: Ana Antonijevic – Adina Salaoru (cpt.), Nadja Ninkovic, Samara Rodrigues, Tatsiana Markevich, Nneka Onyejekwe, Marina Vujovic (libero); a mai jucat Ana Maria Berdilă, Rebecka Lazic, Dubravka Djuric; Lisa Kramer, Ana Grbac.

Partidele următoare, primele din play-off, Volei Alba Blaj va juca tot acasă, în 18 martie, cu CSM Lugoj şi în 21 martie, cu CSM Bucureşti

Acest articol a fost citit de: 110 ori

Demonstrație de forță și revanșă, după înfrângerea din Supercupa României: Volei Alba Blaj – CSM Tîrgovişte 3-0
Apreciază acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.