Acasă » Politică » Claudiu Răcuci, deputat PNL: „Vrem să obligăm prin LEGE guvernul să predea autorităților locale sau județene imobilele necesare dezvoltării comunităților”

Claudiu Răcuci, deputat PNL: „Vrem să obligăm prin LEGE guvernul să predea autorităților locale sau județene imobilele necesare dezvoltării comunităților”

Publicat în 16.06.2017 la ora 10:00

Deputatul PNL Claudiu Răcuci a depus la Parlament o nouă iniţiativă legislativă care modifică Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, introducând termene precise şi proceduri mult mai clare:

„Nu cred că a existat vreun reprezentant al autorităţilor administraţiei publice locale care să nu îmi reclame faptul că actualul text al Legii nr. 213/1998 privind proprietate publică şi regimul juridic al acesteia, este o piedică importantă pentru primarii şi consiliile locale sau judeţene care vor să administreze în cele mai bune condiţii amplasamentele aflate pe teritoriul unităţilor administrativ teritoriale. Este vorba despre cluburi sportive care sunt în administrarea Ministerului Tineretului şi care stau să se prăbuşească în absenţa investiţiilor, despre monumente degradate sau situri istorice abandonate, cu care se laudă însă Ministerul Culturii, dar pentru care n-a aloct 1 leu de 27 ani şi lista poate continua. În prezent sunt depuse la Guvern sute de cereri din partea administraţiilor publice locale care vor să preia şi să aibă grijă de aceste obiective şi care, în prezent, depind de mila Guvernului. Adică, dacă Guvernul vrea, se poate. Dacă nu vrea, nu vrea! Aproape niciodată Guvernul nu aprobă astfel de cereri, pentru că nu vrea să piardă controlul! În acelaşi timp, nici un primar nu poate angaja cheltuieli pentru a administra un obiectiv aflat în domeniul public al statului, pentru că a doua zi, fie vine Curtea de Conturi, fie DNA, şi îi spune … ştim că ai făcut bine pentru comunitatea ta, dar nu trebuia să o faci! Trăim o poveste a absurdului, mai ales că PSD se lăuda, în urmă cu 4 ani, că vrea descentralizare, că vrea să lase mai multă decizie la nivelul autorităţilor locale. Dar una spune PSD şi alta face. Am toată speranţa că de data aceasta vor asculta măcar vocea primarilor PSD, care cu toţii se confruntă cu aceeaşi mare problemă! Vor să facă investiţii în localităţile lor, dar nu pot! Mai mult, care cetăţean ar da crezare unui primar care spune că vrea să facă, însă Guvernul şi legea nu-i permit!?” a declarat deputatul PNL.

Claudiu-Vasile RĂCUCI
Deputat PNL

Facebook 

Acest articol a fost citit de: 313 ori

Claudiu Răcuci, deputat PNL: „Vrem să obligăm prin LEGE guvernul să predea autorităților locale sau județene imobilele necesare dezvoltării comunităților”
5 (100%) 1 vote

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.