Acasă » Sport » Campioana Volei Alba Blaj va participa în acest weekend la turneul „Cupa CSM Lugoj”

Campioana Volei Alba Blaj va participa în acest weekend la turneul „Cupa CSM Lugoj”

Publicat în 21.09.2016 la ora 16:30

volei-alba-blaj-csm-targoviste-meci_II_finalaCampioana „en-titre” a României, Volei Alba Blaj va participa în weekend la primul turneu de pregătire din această perioadă, „Cupa CSM Lugoj”, în fapt întâiele jocuri de verificare disputate în intersezon de deţinătoarea titlului.

La competiţia internaţională ce se va disputa în perioada 23-25 septembrie, formaţia din „Mica Romă” va întâlni în ordine echipa gazdă, CSM Lugoj (vineri, 23 septembrie, ora 18.30), Békéscsaba – campioana Ungariei (sâmbătă, 24 septembrie, ora 17.30) şi Zrenjanin MD, prima ligă din Serbia (duminică, 25 septembrie, ora 10.30). Lotul deplasat de Volei Alba Blaj cuprinde numai 8 voleibaliste, Ana Antonijevic, Samara Rodrigues de Almeida, Rebecka Lazic, Dubravka Djuric, Nada Ninkovic, Martina Samadan, Carmen Dârnescu şi Marina Vujovic, întrucât celelalte 4 echipiere, Adina Salaoru, Ana Maria Berdilă, Ana Grbac şi Tatsiana Markevich au acţiuni la diverse echipe reprezentative, angrenate în calificările pentru Campionatul European.

• Staff sârb, aproape nou

Comparativ cu stagiunea precedentă, Volei Alba Blaj se bazează pe o bancă tehnică ce a suferit ample modificări, pe lângă Darko Zakoc mai rămânând numai Marko Sekulic – preparatorul fizic. Astfel, după ce Petrag Zucovic a preferat să fie “principal” la Medicina Tg. Mureş, noul secund al lui Darko Zakoc este Stefan Ljubici, iar Bojan Perovic va avea misiunea de scouter, în staff fiind inclus şi noul masor Petru Ban.

În acelaşi context, să precizăm că începând de luni, 26 septembrie, de la Primăria Municipiului Blaj (persoană de contact Melania Mihu) se pot achiziţiona abonamente pentru stagiunea 2016-2017, valabile la jocurile susţinute de Volei Alba Blaj în Sala “Timotei Cipariu”. Confruntările din Grupele Ligii Campionilor vor fi găzduite tot de Sala “Transilvania” din Sibiu, iar clubul blăjean va asigura transportul gratuit al suporterilor ce vor să fie alături de favorite la întâlnirile din cea mai importantă competiţie europeană.

FOTO: ARHIVĂ

Acest articol a fost citit de: 39 ori

Campioana Volei Alba Blaj va participa în acest weekend la turneul „Cupa CSM Lugoj”
5 (100%) 1 vote

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.