Acasă » Sport » Astăzi de la ora 18.00: Volei Alba Blaj – CSM Târgovişte, un meci cât un campionat!

Astăzi de la ora 18.00: Volei Alba Blaj – CSM Târgovişte, un meci cât un campionat!

Publicat în 05.05.2016 la ora 8:50

volei-alba-blaj-27-mar-2016Mica Romă fierbe în aşteptarea marelui meci, confruntare în care se va decide soarta titlului la volei feminin. Astăzi, la ora 18.00, în Sala „Timotei Cipariu” (în direct pe Digi Sport 4) se dispută un meci cât un campionat, un duel fără menajamente, care la sfârşit va avea o singură tabără fericită!

Rivalele Volei Alba Blaj şi CSM Târgovişte şi-au împărţit victoriile şi în „dubla” din Săptămâna Mare, de lângă Turnul Chindiei şi se află în faţa unei partide decisive, joc în care se va stabili noua campioană a României. Unul dintre cele mai spectaculoase finaluri de stagiune din ultimii ani îşi va scrie astăzi acordurile de final, unele ce se vor derula la cote încinse. Este „ultimul cartuş”, al unei finale „nebune”, pe muchie de cuţit, în care pretendentele la trofeul suprem intern au avut pe rând momente de graţie, dar şi căderi. „Un meci foarte greu, în care este nevoie să fim foarte atenţi, pentru că jucăm acasă în faţa publicului nostru şi împreună cu spectatorii ne dorim să câştigăm. Formaţiile se cunosc foarte bine, nu se mai pot ivi surprize, iar noi trebuie să jucăm cel mai bun volei posibil pentru a cuceri titlul”, a declarat Sergiu Ştefănescu.

Cele mai bune formaţii ale momentului încearcă să-şi atingă scopul: Volei Alba Blaj să celebreze în faţa suporterilor o nouă performanţă, al doilea titlu consecutiv, respectiv CSM Târgovişte – să-şi treacă în palmares primul campionat din istorie, după ce în Vinerea Mare a jucat acasă, cu trofeul pe masă şi a ratat şansa, fiind egalată la „general”.

• Nebunie în „Timotei Cipariu”

O întreagă urbe, Blajul aşteaptă cu sufletul la gură să se bucure alături de fetele lui Darko Zakoc, antrenorul-trofeu, care în 2015 a pus Blajul în frunte, scriind istorie sportivă pentru Alba! În jurul acestui meci, interesul este enorm în municipiul blăjean, așteptându-se ca Sala „Timotei Cipariu” să fie luată cu asalt de spectatorii dornici să trăiască noi momente de vis, publicul având acces în sală de la ora 16.00. Volei Alba Blaj încearcă să-şi apere trofeul în faţa publicului propriu, bazându-se în atingerea dezideratului tocmai pe sprijinul fanaticilor suporteri, cu galeria “Legiunea a XIII-a Gemina” la loc de cinste. Până la aflarea deznodământului “finalei” finalei, organizatorii nu au decis cum se va derula o eventuală sărbătoare…

• ”To be, or not to be”…

Din 2011, voleiul din Blaj a început să urce, ştacheta performanţei ridicându-se de la an la an, într-un mod remarcabil. Acum este un alt moment de referinţă şi o imensă oportunitate, să joci acasă, cu trofeul pe masă… Întrebarea hamletiană „To be, or not to be” (campion) şi va cunoaşte astăzi răspunsul. Noua regină a voleiului românesc va fi încoronată în „Mica Romă”, la fel ca şi anul trecut, când în luna aprilie Revelionul s-a sărbătorit la Blaj, cel mai mic oraş al României care a avut în vitrină titlul de campioană la sporturi pe echipă, exceptând Urziceniul (2009, la fotbal), Să se repete istoria, iar trofeul să rămână în Alba!

Acest articol a fost citit de: 73 ori

Astăzi de la ora 18.00: Volei Alba Blaj – CSM Târgovişte, un meci cât un campionat!
5 (100%) 1 vote

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.