Acasă » Actualitate » Aproximativ 10.000 de persoane au asistat la concertul susținut, la Blaj aLive 2017, de artista britanică Amy Macdonald

Aproximativ 10.000 de persoane au asistat la concertul susținut, la Blaj aLive 2017, de artista britanică Amy Macdonald

Publicat în 05.06.2017 la ora 11:03

Aproximativ 10.000 de persoane au asistat, ieri seară, la concertul artistei britanice Amy Macdonald, cap de afiș al Festivalului Blaj aLive 2017, organizat pe Câmpia Libertății din Blaj pe o scenă acoperită de un cort gigant.

Pe scena principală a Festivalului Blaj aLive au urcat duminică și luni dimineața, artiști români și străini – Sinoptik, Lola Marsh, Coma, Walking On Cars, Alternosfera și Șuie Paparude –, însă cel mai așteptat moment a fost concertul britanicei Amy Macdonald, pentru prima dată în România.

Artista folk-rock Amy Macdonald, aplaudată la Blaj pe Câmpia Libertății de circa 10.000 de persoane, tineri și vârstnici deopotrivă, este considerată una dintre cele mai de succes cântărețe de origine britanică. Primul sau album, „This is the life”, a intrat pe primul loc al clasamentelor din cinci țări și a câștigat discul de platină în 12 țări, fiind vândut în peste trei milioane de exemplare.

Având în vedere că anii trecuți a plouat la Blaj aLive, organizatorii au acoperit scena principală cu un cort gigant, de peste 14 metri înălțime, care a avut însă deschideri laterale, astfel încât oamenii să se bucure de natură și aer curat.

Pe lângă Freedom Stage, Festivalul Blaj aLive a mai găzduit două scene – Zona Reggae și Zona Electronică –, dar și spații de lounge si relaxare food court, parc de distractii și seminarii creative.

Participanții la festival s-au putut odihnii în hamace ori beanbag-uri în zonele de lounge și relaxare. De asemenea, pe iarbă, nu departe de scenă, au fost puși mai mulți baloți de paie, care țineau în loc de tabureți.

Totodată, amatorii de adrenalină și tinerii energici s-au putut antrena pe timpul zilei în Fun Park-ul Blaj aLive. Aici, participanții la festival și-au petrecut câteva ore într-un mod foarte activ, completând energia concertelor live și buna dispoziție cu senzațiile oferite de mașinuțe, balerine, de trenulețul electric, toboganul gonflabil sau de carusel.

Festivalul a început duminică la prânz și s-a încheiat luni dimineața, prețul unui bilet fiind 60 de lei, însă participanții și-au putut achiziționa mai multe bilete la prețuri reduse.

Anul acesta, festivalul a comasat energia celor două zile tradiționale de concerte într-una singură deoarece Câmpia Libertăţii din Blaj, locul unde în 1848, la Marea Adunare Naţională, circa 40.000 de români au strigat ”Noi vrem să ne unim cu ţara!”, este în reabilitare, proiectul fiind de 5,2 milioane de lei.

Ajuns la cea de-a cincea ediție, festivalul Blaj aLive, organizat în fiecare an pe Câmpia Libertății, promovează libertatea, educația și inovația ca suport tehnologic pentru dezvoltarea culturală și găzduiește inițiativele tinerelor organizații, parte din noua revoluție culturală.

De asemenea, el susține unirea comunităților de pretutindeni, devenind locul de întâlnire pentru petrecerea unei experiențe culturale binevenite pentru dezvoltarea unei comunități de oameni frumoși, uniți și pregătiți să aducă un plus de culoare și valoare în jurul lor.

Ideea acestui festival a apărut în 2013, inspirată de încărcătura istorică a Câmpiei Libertăţii şi de rolul important pe care Blajul l-a jucat în formarea României de azi.

Acest articol a fost citit de: 517 ori

Aproximativ 10.000 de persoane au asistat la concertul susținut, la Blaj aLive 2017, de artista britanică Amy Macdonald
5 (100%) 1 vote

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.