Acasă » Actualitate » A debutat cea de-a XXXV-a ediţie a Festivalului „SpeoARTA” de la Blaj. Vezi programul

A debutat cea de-a XXXV-a ediţie a Festivalului „SpeoARTA” de la Blaj. Vezi programul

Publicat în 05.05.2017 la ora 17:09

Blajul este în aceste zile gazda speologilor şi a iubitorilor de natură din toată ţara. Aflat la a XXXV-a ediţie, festivalul „SpeoARTA” adună, în fiecare an, speologi şi artişti care prezintă, prin fotografie şi film, lumea tăcută şi minunată a peşterilor, lume care ar rămâne necunoscută oamenilor dacă cei pasionaţi de explorarea adâncurilor nu ar aduce-o la lumină.

Vineri seara, în curtea Liceul Tehnologic „Timotei Cipariu” va fi organizat un mare focul de tabară, ce va fi acompaniat de cântece de munte, interpretate la chitară. Sâmbată, activităţile pentru copii (pod indian, căţărare pe lăzi de bere, slackline) şi concertul folk vor avea avea loc în Parcul „Avram Iancu”. La toate manifestările, intrarea este liberă.

În cadrul festivalului sunt organizate concursuri cu tematică carstică, expoziţii, proiecţii, workshopuri, ieşiri în aer liber, explorări în subteran şi multe alte acţiuni menite să atragă tinerii spre practicarea acestor activităţi.

După trei ediţii de succes şi o pauză îndelungată, în 2016 Speoarta s-a întors la Blaj, locul în care acum o jumătate de secol a luat naştere clubul de speologie Polaris, un club cu tradiţie în România, care a avut un aport important în explorarea carstului românesc.

În perioada 4-7 Mai 2017, oraşul de la confluenţa Târnavelor este gazda speologilor şi a iubitorilor de natură din toată ţara.

Lumea minunată a peşterilor este o lume pe care o poţi accesa cu greu, cu mult efort, multe sacrificii, cu multă pasiune şi în condiţii dificile. Mediul subteran, deşi este unul ostil, ascunde frumuseţi fragile şi rare. Prin intermediul Festivalului Speoarta 2017, blăjenii sunt invitaţi să ia contact cu această lume, să o cunoască şi să o exploreze alături de fotografi ai endo şi exocarstului.

SPEOARTA, Ediţia XXXV – Blaj 2017

Joi, 4 mai 2017

– 10.00 – Drumeţii în natură: ieşiri în aer liber pe trasee turistice propuse de organizatori în Munţii Trascăului;
– 10.00 – Ture speo: – vizite în peşteri şi parcurgere de canioane pentru participanţiicare au cunoştinţe despre tehnica de parcurgere a verticalelor;
– 10.00 – Deschiderea expoziţiei: program pentru copii cu tematică montană în vederea conştientizării frumuseţilor şi beneficiilor practicării activităţilor cu specific montan.

Vineri, 5 mai 2017

– 08.00 – Drumeţii în natură: ieşiri în aer liber pe trasee turistice propuse de organizatori în Munţii Trascăului;
– 08.00 – Ture speo: vizite în peşteri şi parcurgere de canioane pentru participanţii care au cunoştinţe despre tehnica de parcurgere a verticalelor;
– 10.00 – Vizitarea expoziţiei – Centrul Cultural „Iacob Mureşianu” Blaj;
– 18.00 – Vernisajul expoziţiei de fotografie SPEOARTA cu unele din cele mai bune lucrări înscrise în concurs – Centrul Cultural „Iacob Mureşianu” Blaj;
– 20.00 – Foc de tabără: ne vom cunoaşte cu toţii mai bine în jurul unui foc de tabără companiaţi de artişti folk PICURI DE FOLK. Nu uita să îţi aduci chitara de acasă dacă vrei să ne cânţi ceva frumos – Liceul tehnologic „Timotei Cipariu” Blaj.

Sâmbătă, 6 mai

10.00 – Vizitarea expoziţiei – Centrul Cultural „Iacob Mureşianu” Blaj;
11.00 – Activităţi pentru copii în Parcul „Avram Iancu”, în colaborare cu Adventure Center: activităţi de iniţiere în tehnici montane ­ pod indian, căţărare pe lăzi de bere, slack­line, tehnica speo­alpină;
14.00 – SPEOARTA – Vom prezenta o selecţie de proiecţii fotografice şi de film înscrise în concurs, dar şi alte prezentări cu tematică carstică – Centrul Cultural „Iacob Mureşianu” Blaj;
21.00 – SEARA POLARIS – Vrem să ne cunoaşteţi şi vrem să ne facem prieteni. Vă vom prezenta activitatea noastră şi vom închina un pahar de şampanie, acompaniaţi de muzică bună şi proiecţii de fotografii realizate de membri clubului Polaris – Parcul „Avram Iancu”.

Duminică, 7 mai

– 12:00 – Festivitatea de premiere ­ Premierea pentru cele mai bune lucrări înscrise în concurs – Centrul Cultural „Iacob Mureşianu” Blaj.

Acest articol a fost citit de: 44 ori

A debutat cea de-a XXXV-a ediţie a Festivalului „SpeoARTA” de la Blaj. Vezi programul
5 (100%) 1 vote

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.